Decizie istorică în Turcia:** LIBER LA BLATURI! Echipele implicate în meciuri aranjate nu vor mai fi retrogradate

Decizie istorică în Turcia:** LIBER LA BLATURI! Echipele implicate în meciuri aranjate nu vor mai fi retrogradate
  • Publicat:
  • Actualizat:

Depunctare, nu retrogradare. Asta au decis oficialii turci în cazul în care se vor mai descoperi echipe implicate în meciuri aranjate

La aproape un an după „cutremurul” care a zguduit fotbalul turc, Federația de la Istanbul a luat o decizie istorică. Incredibilă chiar, în contextul în care UEFA și FIFA au o politică de toleranță zero față de meciurile trucate. Diriguitorii fotbalului turc au anunțat recent că echipele implicate în meciuri aranjate nu vor mai fi retrogradate! Ci doar depunctate.

În mai puțin de un an, un seism care părea să aibă o magnitudine uriașă s-a transformat într-un cutremur într-un pahar cu apă. Mișcarea au reușit-o oficialii federației turce, care s-au dovedit depășiți de evenimentele care au erupt în iulie 2011.

15 din 18 echipe suspectate

Atunci, poliția turcă a efectuat razii la majoritatea cluburilor din prima ligă, pe baza unor informații și chiar probe legate de trucarea a cel puțin 22 de partide! Unele dintre ele cu aport decisiv în stabilirea ierarhiei din „Super Lig”. Chiar și meciul Sivasspor – Fener (3-4), în urma căruia „canarii” și-au asigurat titlul cu numărul 18, în ultima etapă, a fost suspectat. Aziz Yildirim, președintele lui Fener, e încă la închisoare, se vorbește că 15 (!) din cele 18 echipe din prima ligă ar fi fost implicate în aranjamente, dar încă justiția n-a anunțat un verdict clar. Trenează și deciziile Federației, care a pornit și ea în vară propria anchetă, dar oficialii turci au luat recent o măsură incredibilă. Una care se va aplica în cazul în care, pe viitor, vor mai fi descoperite cazuri asemănătoare.

„Cluburile care vor ÎNCERCA să aranjeze meciuri, dar care nu reușeșc să influențeze rezultatul partidei (!), vor fi penalizate cu minimum 12 puncte, dar li se va permite să continue în divizia în care joacă”. Anunțul făcut luni de Yildirim Demiroren, președintele Federației, într-o conferință de presă, e cu adevărat comic. Dar rezultatul normal, poate, al unui sistem corupt. La turci nu există „umbre”, totul e pe față.

93 de persoane sunt inculpate în investigația privind meciurile aranjate în sezonul trecut în Turcia. Printre ei sunt 14 fotbaliști și numeroși oficiali sau foști oficiali ai echipelor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×